O scurta istorie a designului interior
Odata cu dezvoltarea civilizatiei, gusturile oamenilor in privinta spatiului de locuit au evoluat si ele, fiind supuse diverselor influente culturale, spirituale, tehnologice ori economice.
Felul in care ne amenajam caminul, locul in care ne retragem zi de zi, este adesea influentat nu doar de dorinta de apartenenta sociala, cu tot ce inseamna aceasta din punct de vedere tendinte la moda, dar si de starea noastra emotionala, de pasajele noastre de dezvoltare ca oameni, de nevoile mentale pe care vrem sa le completam sau sa le reflectam prin imagini, obiecte, scene pe care le cream in jurul nostru.
Design interior de cand lumea
Am putea spune ca primele semne de design interior le putem gasi inca de la inceputurile civilizatiei. Chiar si oamenii care traiau in pesteri, indeplinind doar nevoile primordiale de subzistenta, au simtit nevoia sa transpuna in acel spatiu rudimentar scene din viata lor. Dovada sunt desenele rupestre descoperite in diverse parti ale lumii.
Designul interior nu indeplineste doar functia estetica, ci este menit si sa reflecte cine suntem, sa ne aminteasca aspecte importante ale existentei noastre.
Civilizatiile antice
Printre primele semne, din perioada 3000 i.e.n. – 476, ca oamenii erau preocupati de amenajarile interioare sunt cele gasite la civilizatiile antice din Egipt, Roma si Grecia, preocupate de frumusete si estetica locului. Gasim ornamente, mobilier mai elaborat si diverse patternuri complexe.
In Egiptul antic gasim culori indraznete, cum ar fi rosul, auriul si albastrul.
Grecii erau preocupati de liniile simple, geometrice, si cautau echilibrul si simplitatea.
Stilul romanilor era opulent, fiind recunoscuti pentru inclinatia catre interioarele luxoase, cu mobilier generos, mozaicuri complexe si marmura.
Aceste civilizatii au dezvoltat stiluri specifice in arhitectura si design interior.
In Egipt stilul era strans legat de credintele religioase si bogatia faraonilor. In Grecia antica se cauta simplitatea si proportiile echilibrate pentru a crea armonie in spatiul respectiv, de exemplu.
Designul interior in Evul Mediu si Renastere (476-1600)
Stilul caselor din Evul Mediu adesea reflecta perioada plina de incertitudini si conflicte ce a urmat caderii Imperiului Roman, interioarele fiind intunecoase si sumbre. Exista prea putin interes pentru estetica, ci focusul era mai degraba pe functionalitate.
In schimb, perioada Renasterii ce a urmat a insufletit cultura si artele, ducand designul interior la extrema cealalta, comparativ cu Evul Mediu. Tapiterii elaborate, fresce si mobilier bogat ornamentat innobilau estetic interioarele. Tapiteriile si carpetele erau folosite pentru a decora peretii, iar in casele celor avuti si pasionati de arta se regaseau fresce si picturi murale, unele purtand chiar semnatura lui Michelangelo ori Leonardo da Vinci.
Se poate afirma ca Renasterea a marcat primul pas important catre stiluri de design interior mai elaborate si mai decorative, continuand sa influenteze acest domeniu pe parcursul secolelor urmatoare.
Baroc si Rococo in designul interior (1600-1770)
Barocul si rococo-ul s-au dezvoltat in Europa de-a lungul secolelor 17-18, fiind luxuriante si extravagante, cu motive complexe, culori saturate, decoratiuni bogate si mobilier generos. Materialele folosite sunt pretioase si se intalnesc frecvent suprafetele aurite.
In timp ce barocul este recunoscut pentru grandoarea lui, suprafetele aurite si materialele pretioase, rococo-ul este mai jucaus si mai putin incarcat, motivele sunt mai delicate si culorile pastelate.
Barocul isi are originea in Italia si e caracterizat de elementele decorative dramatice, cu linii curbe si materiale pretioase precum aurul si marmura. Este adesea intalnit in bisericile catolice si palate, care, prin interioarele opulente doreau sa transmita putere si autoritate.
Rococo-ul a pornit din Franta si este mai lejer si mai jucaus decat barocul. Liniile sunt mai fluide, culorile pastelate, iar motivele evidentiaza flori, frunze, scoici. Era popular in randul aristrocratiei franceze, reflectand stilul de viata luxos si abundent. In interioarele din acea perioada gaseai mobilier cu finisaje studiate, fotolii aurite, candelabre de cristal, elemente decorative fanteziste, precum heruvimi sau pasari.
Revolutia industriala (1760-1820)
Revolutia industriala a facut designul interior mai accesibil marilor mase. Articolele considerate de lux altadata au devenit mai accesibile, in special datorita productiei de masa, iar presa tiparita a promovat mai mult ideile de design si tendinte. Au aparut variante mai elaborate de tapet, iar mobilierul era creat sa se asorteze cu tapetul.
Stilurile Neoclasic si Victorian (1770-1900)
Stilul neoclasic apare, spre finalul secolului al 18-lea, ca reactie impotriva epocii rococo.
Perioadele neoclasica si victoriana denota o intoarece la formele si motivele clasice, iar interioarele afiseaza mai multa simetrie, echilibru si chibzuinta.
Interioarele neoclasice denota eleganta si simplitate, axandu-se pe linii clare si forme geometrice, inspirate din artitectura antica romana sau greaca.
Pe de alta parte, pe la mijlocul secolului 19, stilul victorian reinsufleteste stilurile istorice (inclusiv neoclasicismul, goticul sau renascentist) si se evidentiaza ca un mic de stiluri cu tendinta spre exces si ornamente bogate. Se remarca prin lux si extravaganta, culori puternice, mobilier incarcat cu elemente sculpturale foarte detaliate, texturi si textile bogate, chiar si cu ciucuri, franjuri si margele. Tot in aceasta perioada insa, designul interior devine mai accesibil si clasei de mijloc, specialistii vremurilor oferind si solutii de design mai accesibile si mai practice.
Modernism si Postmodernism (1900-prezent) in designul interior
Secolul 20 ne arata o schimbare considerabila in designul interior prin aparitia modernismului si postmodernismului.
Interioarele moderne se axau pe functionalitate si simplitate, respingand ornamentatia excesiva in favoarea minimalismului. Modernismul e influentat de Scoala de Design Bauhaus, fondata in Germania in 1919, care pune accentul pe noile materiale si tehnologii pentru a crea interioare functionale si rationale.
Pe de alta parte, interioarele postmoderniste sunt mai jucause si eclectice, evidentiind un mix de stiluri si materiale. Aparut in anii ’60, postmodernismul vine ca reactie la modernismul rece si steril. Incorporeaza un amestec de stiluri, motive si culori, adesea cu un sens ludic si ironic. Designerii acestui stil au experimentat noi materiale si forme, ca asa numitul mobilier Memphis, caracterizat prin culori puternice si forme neconventionale.
Acum, o multitudine de stiluri de design interior
Dupa 1900 asistam la o evidentiere a multor stiluri distincte, care se pastreaza si azi, se pot combina intre ele sau se dezvolta la randul lor in ritm cu evolutia tehnologica si rafinarea materialelor.
Arts & Crafts
Este un curent opus celui industrial, promovand mestesugul traditional in produserea mobilierului si decoratiunilor.
Rustic
Mobila lucrata manual, camere
spatioase, grinzi expuse si coloane din lemn pentru a permite spatii deschise
si aerisite.
Toscan
Influentat de calmul si natura din acea parte a Italiei – Toscana cea frumoasa, se bazeaza pe simplitate si eleganta, dar cu ceva note luxuriante.
Art Nouveau
Incearca sa aduca la interior elemente naturale din exterior, iar elementele de design un linii curbe, fiind inspirate de lumea florilor si a plantelor.
Asiatic
Binecunoscut pentru look-ul minimalist, stilul asiatic foloseste materiale naturale si mobilier simplist, cum sunt covorajele, rogojinile si paravanele. In timp ce ornamentele chinezesti se remarca prin culori si motive intense, cele japoneze sunt foarte basic si axate pe functionalitate.
Eclectic
Stilul eclectic nu e limitat de anumite reguli si o structura anume. Este despre a imbina mai multe stiluri de design interior intr-o asociere coerenta cu personalitate distincta.
Colonial
In SUA, s-a inspirat din stilurile istorice Neoclasic si Georgian. A fost stimulat de aparitia automobilului, care a permis mai multor oameni sa viziteze locurile istorice din perioada colonizarii. A fost pe departe cel mai popular stil de design interior in America, mai ales pe perioada celor doua razboaie.
Stilul modern
Opus caselor ornate excesiv si aglomerate, stilul modern se bazeaza pe spatii nefinisate si culori primare indraznete. Materialele ca plasticul, otelul si laminatul erau folosite adesea. Podeaua era aceeasi curgand dintr-o camera in alta, iar peretii nefinisati sau vopsiti in alb.
Country
Inspirat de viata la tara sau la ferma, este foarte practic, dar cu calitate si mobilier vintage.
Mediteranean
Texturi precum peretii texturati din ipsos, teracota si piatra sunt folosite pentru a recrea atmosfera litorala din tarile europene ce marginesc Marea Mediterana. Fierul forjat, placile ceramice cu modele incarcate si culori acvatice intregesc decorul mediteranean.
Art Deco
E unul dintre cele mai cunoscute stiluri de design, fiind sinonim cu modernitate, eleganta si glamour. Linii clare, culori indraznete, forme unghiulare si motive stilizate, gen zig-zag. Ornamente generoase dau nota de extra glamour.
Designul traditional
Este privit ca un clasic cu tuse moderne. Scopul e sa fie atemporal combinand vechiul cu noul. Nu e chiar asa minimal si basic ca designul contemporan, dar decorul se axeaza pe simplitate. Ceva elemente traditionale sunt pastrate, iar mobilierul este ornat cu elemente decorative.
Contemporan
Culori neutre, mobilier din materiale de baza, ca lemnul si otelul, cu minim de ornamente. Scopul este a obtine un aer curat si neaglomerat. Uneori se apeleaza la culori tari pentru a contrasta cu fondul neutru.
In concluzie, designul interior azi…
In prezent designul interior este influentat de diversi factori, mai ales progresul tehnologic, globalizarea si sustenabilitatea.
De la ideea de casa pasiva la cea de casa inteligenta, tehnologiile de azi ne pun la dispozitie o serie de facilitati casnice, care si ele trebuie inglobate in estetica unui camin.
De asemenea, materialele folosite in crearea mobilierului si accesoriilor sunt din ce in ce mai variate si mai ofertante din punct de vedere al esteticii, dar si al confortului.
Designul interior intr-o privire?
Istoria reflecta gusturile, stilurile, framantarile si normele sociale ale perioadelor in cauza.
De la civilizatiile antice si pana in prezent, designul interior este influentat de nivelul cultural, conditiile economice, progresul tehnologic, dar si mentalul si psihologia acelor vremuri.
Ce face un bun designer?
Scopul unui designer este de a crea spatii functionale si estetice care sa reflecte valorile si nevoile unice ale clientului sau. Prin urmare este important sa inteleaga atat contextul de-a lungul timpului al evolutiei designului, cat mai ales contextul actual al beneficiarului. Pentru a-i transpune cu succes personalitatea si nevoile intr-un spatiu, proiectul nu trebuie sa fie doar atractiv dupa niste norme teoretice, dar trebuie sa se si muleze perfect pe personalitatea celui care va ocupa spatiul respectiv.
Ceea ce face un designer sa aiba succes in final sunt bunul gust, bunul simt si abilitatea naturala de interpreta corect cerintele si personalitatea clientului, de a le transpune in solutia propusa, respectand scara si proportiile.